Plecată nu tocmai legal sau sigur, într-un loc mistuit de război, ca să le poată oferi copiilor ei o viață mai bună. Chiar dacă la vârsta pe care o aveam nu înțelegeam foarte multe, mai târziu, vorbind cu mama, am rămas șocată de cât de greu i-a fost în perioada în care a fost plecată. Mama mea a trecut prin niște experiențe pe care nu orice om le-ar putea depăși.
Da, s-a sacrificat, pentru că ceea prin ce a trecut nu a fost deloc ușor. Ceea ce a făcut mama a fost să se sacrifice pentru ca noi să ducem o viață mai bună decât aveam, să avem mai multe posibilități și să fim mai fericiți în viitor. Da, de acord, exista posibilitatea ca mama să nu fi plecat, la urma urmei, ambii părinți munceau, nu muream de foame. Exită oameni care judecă acea decizie zicând că se puteau găsi alte soluții care să nu implice separarea familiei. Pe când aveam 1,5 aniĬând eram mică, la fel ca multe femei din Moldova, mama a fost nevoită să plece peste hotare. Atât de multe îi datorez mamei pentru toată dragostea necondiționată pe care mi-a oferit-o toată viața. Regretul fiecărui moment de ceartă cu mama, fiecărui moment în care nu i-am zis cât de mult o iubesc, că îi sunt mai mult decât recunoscătoare pentru fiecare sacrificiu pe care l-a făcut pentru mine, pentru noi, regretul că nu i-am spus că îi datorez tot ceea ce am realizat și ce voi realiza, ceea ce sunt. Au început să-mi curgă lacrimile și m-au răvășit regretele. Acela a fost momentul când am realizat că fiecare despărțire de cei dragi poate fi ultima. Am înaintat spre biroul de control al pașapoartelor și apoi am întors capul și am văzut-o pe mama mergând spre ieșirea din aeroport. Înainte ca noi să plecăm, mama a început să plângă. Chiar dacă m-am obișnuit să fiu deseori pe drumuri, m-am semiobișnuit cu despărțirea de părinți, știind că revin foarte curând acasă, plecarea asta a fost CEA MAI DUREROASĂ. Între timp, am revenit în Amsterdam, pregătită să mă întorc oricând, dacă ar fi necesar. Și două săptămâni așa au fost, pline de speranță, dar fiind aproape sigură că rezultatul nu ne va aduce vești bune. Apoi, încercând să mă liniștească, mi-a zis că poate totul va fi bine, că nu se va confirma prezența cancerului. Încercând să nu mă panicheze foarte tare, dar cu vocea stinsă, mi-a zis că opinia doctorului nu a fost optimistă și că trebuie să așteptăm două săptămâni rezultatul analizei. Am înțeles imediat că rezultatele controlului nu sunt deloc bune.
La ieșirea din cabinet, am văzut pe fața mamei ceea de ce îmi era cel mai frică. Chiar dacă controlul în sine nu a durat foarte mult, mie mi-a părut o veșnicie. Nu eram singură, cu mine mai erau Vlad, fratele meu Sergiu și una dintre surorile mamei. Mama a intrat în cabinetul doctorului iar eu am așteptat. Am mers cu mama la doctor, am făcut programare la Institutul Oncologic din Chișinău. Din momentul în care am aflat, până la aflarea rezultatului unei analize care urma să confirme sau să infirme suspiciunea, am trecut prin toate stările posibile. Apoi am primit vestea că mama este suspectă de cancer.
Recent, am trecut printr-o situație extrem de dificilă din punct de vedere emoțional.
0 kommentar(er)
